Ciofu, Viena si frica boema

Se pleacă mult peste hotare, mai ales în ultimii 14 ani. Aproape că nu există om de teatru care să nu fi văzut, de-a lungul timpului, măcar o ţară străină. Unii au colindat tot globul. Mă rog : chestie de box-office, manageriat, relaţii, mafie & şansă.
Dar nu despre cei ce au văzut pămîntul de la un cap, la celălalt, vreau să vorbesc acum : ci despre cazul unui actor oarecare dintr-un teatru de copii, care abia în 1990 a apucat să iasă din ţară ; şi nu-n Bulgaria, ci taman în Austria! Adică, în Occident.
Omul nostru – să-i zicem Fonfu T. Manole –ajunge el pe la Marginea Vienei şi nimereşte în faţa unei grămezi enorme de vechituri; da’ nu din alea uzate, ca la noi, ci lucruri încă bune, aruncate de stăpîni, din varii motive. Mormanul, deci, nu era păzit : Manole al nostru se aruncă cu voluptate în inima lui şi , disperat( nu aveau decît o oră oprire-n capitala Austriei!)nu se hotăra ce să ia cu el suvenir din (pînă atunci) putredul Capitalism…
În timp ce tocmai pusese ochii pe o frumoasă servietă de piele şi dădea s-o ridice din anonimatul grămezii, Necuratul îl aduce-n zonă pe directorul teatrului ; văzînd ce intenţii are angajatul său, liderul îl admonestează cu oarecare reţinută glacialitate :
-Domnu’ Fonfu, se poate, sunteţi un artist, nu un boschetar! Şi-n plus, reprezentaţi aici spiritualitatea română! Şi-aşa avem un prost renume prin împrejurimi, e bine să fiţi văzut luînd vechituri din gunoaie, ziua-n amiaza mare? Lăsaţi gioarsa aia la locul ei şi reîncadraţi-vă în grupul de vizitatori…
Artistul mormăi ceva sub formă de scuză şi se depărtă, spăşit, de apetisantul gunoi. Directorul mai străbătu cîteva sute de metri, apoi se-ntoarse. Culmea! Fonfu T. Manole era iar în mijlocul mormanului de hîrburi şi studia atent aceeaşi nenorocită servietă. Indispus, directorul teatrului a ridicat tonul, ba chiar a proferat şi unele ameninţări, referindu-se la faptul că era prima vizită în afara graniţelor a histrionului şi, nu este exclus să devină şi ultima.
Manole, oleacă mai convins, a exprimat cu sinceritate regrete pentru neputinţa de-a se abţine în faţa gunoaielor Vienei.
În fine,peste vreo trei ore, după ce au mîncat , s-au urcat cu toţii în autobuzul parcat în centrul oraşului şi au pornit-o spre localitatea care găzduia festivalul internaţional. La marginea oraşului, exact lîngă grămada aceea de gunoaie, şoferul a oprit brusc şi a dat să coboare.
-Ce s-a întîmplat? De ce-aţi oprit aici? – a întrebat, intrigat, conducătorul turneului.
-Păi, ştiţi…- a dat să explice, uşor jenat, şoferul – mi-a zis domnul Fonfu că a văzut aici o servietă taaareee frumoasă , şi ar fi păcat să nu o ducem cu noi, în ţară!…
¤
Spiritualul dramaturg Al.Mirodan răspunde într-un interviu ,la întrebarea „Ce vă caracterizează?”, în tonul său obişnuit :”Teama de frică!”.
Dincolo de redundanţa voită însă, am putea spune că nu există pe lume creator care se ia în serios „iertat” de teama cu pricina.
¤
Citesc în Dilema un grupaj dedicat boemilor. Subiect mereu generos. Am trăit printre ei. Am încercat, într-o vreme, să fiu şi eu boem. Nu mi-a ieşit…
Dar i-am studiat, sute de seri( mai ales la Restaurantul Uniunii Scriitorilor,la Berlin, la Athenee Palace sau la Peştera). Am stat la masă, nu o dată, cu Ahoe, Pîcă, Nuni Anestin, Pucă, Rauţchi, Cozorici, Taşcu Gheorghiu, Mitică Furdui, Al.Protopopescu ,Cornel Dumitraş, Tavi Stoica, Ion Vâlcu, Ion Enache ş.a. Azi, cred că nu e rău să treci pe-acolo ( prin Boemia); dar sigur nu e indicat să te stabileşti în ea …Boema te duce lesne la celebritate : dar vai, aceasta-i a personajului, nu a creatorului!