duminică, 21 iunie 2009

Prostituate & manele...

Titlul rubricii de azi, draci lectori, mi-a fost sugerat de un autentic filosof al muzicii, celebrul Dan Ciotoi. Am aflat că dînsul este lider al formaţiei Generic.¤ Nu am ascultat niciodată formaţia cu pricina, dar nu-i timpul pierdut ; mai ales că liderul ei, pansează (din franceză, nu din spital) într-un mod şocant: „Aşa cum o prostituată este femeie, şi maneaua este muzică ”!. Hai că m-a spart! ¤ Multum in parvo,cum ar zice un strămoş al lui Ciotoi..¤ Dar ce te faci cu cazurile cînd prostituata...e bărbat? Am putea deduce că atunci, nici maneaua nu mai e muzică. Sau, dacă prostituata e sigur femeie, nu-i la fel de sigur că maneaua e muzică! ¤ Eh, sofisme...Vedeţi, întreg Aliotmanul se împiedică de-un Ciot(oi)! ¤ Alta, la fel de năucitoare : Nataşa Nuştiucumskaia, o femeie de 30 de ani, şi-a făcut himenoplastie şase ani la rînd, de ziua soţului, ca să-l facă fericit.¤ Cum ruşii-s mai mereu machiţi, acesta era mîndru nevoie mare că soţia sa este tot fecioară, de şase ani încoace, într-una. ¤ Gestul fetei mi se pare sublim, numai că medicii i-au interzis să se mai joace de-a virginitatea rediviva, fiindcă la ultima intervenţie era să moară.¤ Acum, Nataşa are de ales între o viaţă de deflorată resemnată şi mîndria islamică a soţului rus .¤ Vedeţi, e ca-ntr-o manea, şi povestea asta...¤ Tot din zona poveştilor incredibile face parte şi tragedia mecanicului de avion ucrainean, care a fost decapitat la noi, de elicea elicopterului căruia-i asigura service-ul. După atîta experienţă, să nu ştii să apreciezi distanţa la care tre’ să stai, departe de elicopter?! Hm...¤ Culmea ironiei e că dacă ucraineanul ar fi fost cu 10 cm. mai scund, scăpa. ¤ Morala? De-acu’ angajaţi pe postul ăsta numa’ piticanii, bre!...¤ Tot un fel de vaiet trist scoate şi Gigi Becali, care tot nu ştie cum va părăsi ţara, să se ducă la Bruxelles unde, teoretic, e europarlamentar.¤ Situaţia nu-i simplă : nu că ţin io cu Jiji, dar dacă l-ai lăsat pe liste, să candideze, acu’ nu-i poţi interzice să plece, nu?! ¤ Altă veste liniştitoare este că urşii ăia care intrau în frigiderul sinaioţilor, au început să fie îndepărtaţi, încet, dar sigur. Deja fo’ şase din ei sunt deportaţi în Argeş, unde e o climă apropiată de cea de la Predeal.¤ Acum, doar o parte infimă din locuitorii Văii Prahovei vor face atac de cord.¤ Teamă mi-e să nu-nceapă să parkinsoneze argeşenii ăia care se vor trezi cu blănoşi în beci...¤ Mai bine era să trimitem urşii în China : că ăia-s aşa de mulţi, încît nu mai conta un-deces, două, acolo...¤ În schimb, cei care merg acum în Făgăraş sunt sfătuiţi să poarte bocanci, ca să nu fie muşcaţi de vipere ( eu aş sugera picioroange, că-s mai sigure)...Şi la mare au apărut nişte păianjeni negri care au înţepătura mortală...¤ Domne’, da locuri turistice fără riscuri nu există, în România? ¤ Io, ca să fiu liniştit, cînd plec în concediu, mă-mbrac în scafandru : urşii se sperie teribil de scafandrii, iar viperele nu pătrund prin grosimea cauciucului, plus că nici gripa porcină nu intră pe gemuleţul ăla etanş...¤ Tot în costum de turist subacvatic ar fi bine să se echipeze şi ăia 115 rromâni din Belfast, care-s căutaţi de nişte xenofobi ţăcăniţi din partea locului.¤ Nu-nţeleg, noi suntem aşa ospitalieri, iar pe glob, unde ajungem, imediat suntem luaţi în şuturi de băştinoşi! Ptiu! ¤ Ce-ar fi să-ncepem şi noi să pumnim liftele care vin aici cu parai şi afaceri? Gata, m-am răzgîndit : trimitem urşii ăia în Irlanda! ¤ Să vadă şi ei cum e ...¤ Să-nchei cu două chestii şi mai jenante : de la ce credeţi că s-au luatără doi gurişti de populară, bre? De la cunoscutul hit Puşca şi cureaua lată. ¤ Aştept momentul în care se vor judeca soliştii noştri pentru Jaga-jaga, Suflecată-cată sau Alunelul...¤ Şi chiar închei cu damblagiul ăla care din New York care timp de şase ani s-a prefăcut că e...mama lui cea decedată, pentru a încasa 115.000 dolari. Huo! ¤ Aţi observat? Spre final am demonstrat că smintiţi sunt şi-n alte ţări: apreciaţi-mi patriotismul! ¤ Mulţumesc anticipat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu