După o vîrstă, cică e bine să fii precaut. Eu n-am fost niciodată, chiar cînd nu apucasem vîrsta aceea; dar, de ce să mint, de cîteva luni, de cînd am aflat că sunt posesorul unui conglomerat de diagnostice care i-ar face invidioşi pe marii ipohondri ai lumii, mi-am zis că nu strică să ţin diferite regimuri care , după cum aud, merg la sigur.
Am început cu apoterapia. Ăsta e simplu : dimineaţa, înainte de spălatul pe dinţi, bei 6 pahare de apă plată. Dacă poţi să faci asta măcar trei luni, ai scăpat de orice bau-bau! maladiv, inclusiv cancer sau tuberculoză – zice prospectul. Regimul nu era chinuitor. Cu toate acestea, nu l-am putut ţine decît patru zile. În a cincea, am avut o criză de demenţă, am spart paharele şi am aruncat apa pe fereastră. Apoi, am băut o juma’ de pălincă. Pesemne, nu eram pregătit pentru apoterapie...
După ce m-am calmat, am început un tratament şi mai uşor, recomandat de o persoană înţeleaptă, care a tratat mii de pacienţi rurali, cu rezultate urbane : în fiecare dimineaţă, tot pe stomacul gol, într-o lingură măricică, pui jumate oloi de măsline şi jumate, zeamă de lămîie. După o lună de tratament, cică ai ficat de bebeluş. Eu nu m-am putut convinge, deoarece după doar o săptămînă am renunţat, trecînd pe calmante. Naturiste, se-nţelege. Iar despre uleiul de măsline...să nu mai aud. Nu dau vina pe regim, ci pe mine – care niciodată nu-s pregătit pentru ce e mai bun şi sănătos pe lume! Of!...
Într-o seară, pierdut, pesimist, singur pe lume, mă duc la o tavernă prietenoasă, care-mi mai oblojeşte rănile. Acolo, mă zăreşte la un moment dat o amică şi după ce mă priveşte, cu milă, o oră, se decide să mă salveze : mă cheamă la ea acasă dimineaţa, să mă vadă un bio-energo-terapeut celebru, sosit din China, care are un aparat miraculos – îl ţii în buzunar şi toate bolile fug de tine, iar energia-ţi revine şi pofta de viaţă, idem. Curios, dar şi disperat de halul în care ajunsesem, mă duc : străinul mă supune la teste, îmi arată nişte foi colorate, din care reieşea că nu-s bolnav, dar nici sănătos, şi-mi prescrie nişte plasturi, nişte vitamine lichide şi un aparat micuţ, care-mi va regla cîmpurile bio-magnetice, pînă la moarte. Dau o sumă consistentă, dar îmi zic că merită. După o lună, era să mor, în mare, la Neptun. Am renunţat deci şi la aparat, după ce am deşertat un butoiaş de vin alb, rece, sec şi gratis ( că era sponsorizat de un magazin naturist)...
Acum, mai am o speranţă : am citit în Formula As că reţeta longevităţii este cu totul alta : cică tre’ să bei zilnic, ciorbă ...fără foc. Adică, zeamă de varză în care razi diverse legume şi apoi o deşerţi în 7 borcane, o bagi la frigider, şi haleşti cîte un borcan pe zi, dres cu smîntînă şi condimente naturale. Nu e rea ideea. Numai că nu am zeamă de varză.
Rugaţi-vă s-o găsesc, cît mai repede ; pînă atunci, mă dreg cu nişte rachiu de gutui, ţinut 12 ani, în butoi de dud...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu