Vai, nu ştiu limba maternă!...

Eram la Cluj, cu vechiul meu amic, charismaticul actor Sebi Ştefănescu : la un moment dat, nu ştiu ce-i veni, şi mă supuse unui examen care mi s-a părut, iniţial, jignitor – să-i spun, dacă ştiu, ce înseamnă anumite cuvinte, în limba română. Eram convins că ştiu măcar limba maternă, din moment ce o viaţă, m-am folosit de ea. Din moment ce mi-am luat examene grele în această limbă şi am făcut jocuri de cuvinte, am executat jonglerii lingvistice, am glisat pe calambururi şi butade, ba chiar am... inovat, modest , dar cert, vocabularul ei.
Ei bine, dacă nu m-ar fi cutremurat descoperirea, nu aş fi consemnat-o acum, mai ales că biata limbă română nu mai prezintă fascinaţie pentru cei care nu au apucat 35 de ani.
Surpriza mi se pare cumplită, draci cititori de blog & reviste : lucrînd mult cu cuvintele, la un moment dat le deturnăm sensul, ori li-l sărăcim. Unde mai pui că nici dicţionarele nu se ocupă cu seriozitate de sensuri conotative, extensii ale termenilor, ori modificare a conţinutului semantic.
Sebi m-a luat tare, probabil fiind convins că n-am cum să răspund exact (complet) : ce-nseamnă A IMPLEMENTA? I-am răspuns că nu folosesc termenul, dar că e echivalent cu A SE INSTALA. Cînd m-am uitat în dicţionar însă, am descoperit şi alte definiţii : A PUNE-N PRACTICĂ; A APLICA; A REALIZA. Deci, dacă zic că „am implementat un spectacol, ori un borş de peşte”, nu greşesc; dar cine va înţelege ce-am vrut să zic?...
La fel, ce-nseamnă A COROBORA? Ştiam din prima tinereţe, cînd hălăduiam prin redacţiile Bucureştiului, că este acţiunea de comparare a dactilogramei, cu şpaltul (textul tipărit cules de tipograf). Inexact! Dicţionarele spun o cu totul altă chestie – A ÎNTĂRI, A SPRIJINI, A CONSOLIDA, A CONFIRMA etc.
Dar ce poate fi COMPROMISUL? Eram sigur că ştiu, mai ales că l-am practicat, din păcate, ca orice copil al secolului trecut. Nu! Nici măcar asta nu am înţeles! Egal ACORD BAZAT PE CEDĂRI RECIPROCE, ÎNŢELEGERE, ÎNŢELEGERE POTRIVIT CĂREIA PĂRŢILE ÎN LITIGIU SE SUPUN JUDECĂŢII UNOR ARBITRI etc. Ce cedări reciproce?! Ce arbitri?! Cînd trebuia să invoci, anapoda, numele lui Ceauşescu, ori cînd montai o piesă tîmpită de X sau Y, nu era nici un arbitru lîngă tine, să te consoleze. Mă rog, nu mai continui (sau CONTINUU, cum se titrează, mai nou, la TV!) cu exemplele, ca să nu ajung la mileniul trei, cînd compromisurile încă nu mi s-au prescris...
Şi fiindcă tot suntem la acest capitol, vreau să-mi exprim nedumerirea aspra unor/altor termeni pe care dicţionarul îi tratează cu superficialitate : recent, am montat un scenariu după Creangă, în care exista, la un moment dat cuvîntul HUDULEŢ. Termenul era propus chiar de genialul povestitor. În context, am explicat actorilor că echivalează cu făcăleţ, melesteu (era vorba de o ghicitoare din care trebuia să deduci că e vorba de mămăligă – „peste gălbeneală, huduleţ!” – zice humuleşteanul). Ei bine, un tînăr histrion curios, se uită pe net şi-mi dă cu tifla : HUDULEŢ= ”beţişor ce ţine ţeava în suveică. Cuiul din urechile proţapului, la car. Sfîrcel, la război de ţesut”...
Hai că ne-am dat dracu’! Creangă vorbea de mestecatul în mămăligă, nu de mersul cu carul, ori de ţesut covoare!...Dar nici n-avea acces la net, dă-l în sărăcie!
Cum a rămas cu Sebi? Păi, după dispute, analize & elucidări, a zis că vrea să facem un lucru ...LUCRATIV, adică să mergem să bem un vin. I-am explicat că nu e lucrativ, fiindcă nu ne aduce bani, ci dimpotrivă, dăm noi bani pe vin. El a replicat că LUCRATIV mai înseamnă şi folositor. Am fost imediat de acord. Avînd asentimentul antemergătorului întru huduleţe & stacane, Ion Creangă...