Vi s-a întîmplat să ajungeţi într-o casă în care nu cunoşteaţi pe nimeni şi nici nu aveaţi vreo şansă să fiţi prezentat cuiva, nu?! Stînjenitoare situaţie! Pînă cînd cineva vă va recomanda asistenţei, n-aveaţi încotro şi urma să priviţi tablourile, să spargeţi bibelourile, să-ntrebaţi oc togenarele ce vîrstă au şi, mai ales, să luaţi de pe masă tot ce se putea lua, mîncînd şi bînd într-una, măcar să ştiţi de ce nu puteaţi purta o conversaţie…
A fost vina gazdei, desigur. Evident, v-aţi fi putut prezenta şi singur, dar asta ar fi însemnat să-l şfichiuiţi discret, pe amfitrion, la modul “ dacă gazda n-are bunul simţ să mă recomande, am s-o fac singur, că ce pretenţii poţi avea de la un mîrlan care tranşa porci la abator, înainte de-a ajunge patron!”. Numai că autoprezentarea este văduvită, din pornire, de autolaude ; cînd spui că eşti “ prof. univ. dr , om de mare valoare, băutor de cursă lungă , Don Juan irezistibil, tip cu bani, influent în Guvern etc”, observi că nici n-apuci să termini autoelogiul şi ai rămas singur, cu o servitoare chioară care deşartă paharele neterminate de oaspeţi. Ergo, e indicat să te prezinte gazda, căci lui i se iartă neadevărurile…
Altă regulă elementară : nu-l prezinţi pe cel vîrstnic, junelui; nici pe ministru, servitorului. Nu o recomanzi pe doamnă, domnului. Şi nu cu numele de alint (spre exemplu, ar suna naşpa’ rău să-i zici unui amic de şpriţuri, “bă Tavi, iote o mamaie la care se poate bea cite ceva , cînd n-ai pitaci!” ); elegant e să spui “stimată şi dintinsă doamnă Aspazia Montaureanu-Arghiropulos, permiteţi-mi să vi-l prezint pe tînărul de viitor Augustin Cărcăleanu-Pechea”.
Nici nu dai tu, mina, primul, cu un domn mai în vîrstă, ori c-o tanti ; nu pupi mina pe stradă, ori cînd paceaura tocmai iese de la toaletă; nici nu abordezi subiecta la nimereală, căci se poate isca un conflict serios şi irevocabil. Am un amic care-a stat trei luni în ghips, deoarece a-ntrebat-o pe-o damicelă pempantă dacă bătrînul său soţ se mai dă-n bărci; bătrînul, vai!, era taman antrenorul naţionalei de kung-fu…La fel, cînd eşti la o ambasadă, nu-l întrebi pe consulul Palestinei de ce nu-i nimeni acolo tocmai de la ambasada Israelului…
Nu faci sondaje financiare, la modul “ voi , bancarii, cîştigaţi al naibii de bine, nu ca noi, artiştii !” Nici nu emiţi remarci de genul “cam sărăcuţă masa, ţineţi post, bre ?” Nici nu faci conexiuni aberante, de genul “Vă numiţi Băsescu? Sunteţi rudă cu…V-a dus şi pe dvs. la Golden Blitz ?” Ori :” Cum ziceaţi că vă numiţi, Rozenberg ? că aveţi un nume imposibil, zău aşa!”
Dacă o doamnă vi se confesează cum că tocmai a divorţat, nu săriţi cu remarci gen “ ce bine, că şi io-s văduv, mai ştii?!”…Sau dacă, în timp ce citiţi gazeta, stînd în fotoliu, o tipă vine să vă spună că de mult dorea să vă cunoască, ridicaţi-vă-n picioare ; excepţie fac cei care stau în cărucioare de handicapaţi, Adi de Vito, ori cei atît de beţi, încît e mai sigur (pentru toţi) să nu se ridice…
În fine, nu faceţi trimeri pline de subînţeles la trecutul unui cunoscut (cunoscută), decît dacă el (ea) încep discuţia ; altfel, rememorări de genul “ a, vă ştiu, că şi io-s din Caracal : sunteţi fata hingherului Pandele!...mai bea? ” pot stînjeni interlocutoarea.
După cum vedeţi, de reguli nu ducem lipsă. Urmează doar să le reţineţi şi să le aplicaţi – spre binele vostru şi al societăţii.
Succes, scumpeilor & nebuneilor ce era să fiţi !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu