…Păi,da, aborigeni din toate zările,că v-oţi fi săturat să priviţi, cu spaimă,spre America & Afganistan!Ce zice moralistul,bre?”O zi în care n-ai chicotit = o zi pierdută” ; bref : de ce să pierdem din ele, că şi-aşa nu avem cîte-am vrea?!
D-aia fu lăsat Mandea pe pămînt : să însenineze dimineţile cetitoarelor sale fidele,care cît lecturează rubrica de faţă nu-şi mai pleznesc copiii,nu-şi agasează consorţii şi nu ard fasolea pe aragaz…Dar fiindcă-s sastisit să mă tot iau de alţii, azi mă pun pe mine însumi la stîlpul (parodic al) infamiei,şi vă rezum cele trei recorduri (naţionale) caraghioase pe care le-am stabilit în zbuciumata-mi existenţă…
Cronologic vorbind, primul ar fi cel de la Bereşti(să... trăieşti!).Era prin 87.Fui invitat să montez o piesă (o comedie de Băieşu) pe scena căminului cultural local, pentru festivalul muncii şi creaţiei libere(sic!)” Cîntarea României”.Directorul aşezămîntului,se numea Cocu , pare-mi-se,după prima întîlnire cu colectivul mă invită, galant, la localul… local. Restau- rantul însă…era închis.Un băiat vag retardat păzea clădirea şi nu voia să ne lase înăuntru. Cocu a forţat nota & uşa şi-am ajuns în bucătărie.Acolo, într-un grup frigoric scos din priză, în primul sertar, zăceau fo’ douăzeci de fripturi (neprăjite) care miroseau groaznic.”De două zile e stricat frigiderul!”- a explicat paznicul.”N-aveţi ce mînca!”.L-am contrazis : căutînd pe la mijlocul mormanului de carne, am descoperit că aerul nu ajunsese la toate şi, cu lipsă de prejudecăţi, fo’ şase din ele încă ar putea fi comestibile.
Am dat drumul la plita electrică, am turnat pe ea doi pumni de sare grunjoasă,am pus feliile de carne peste sare şi, după ce le-am întors,am scuturat şi măturicile de cimbru ce erau agăţate deasupra plitei,apoi am aruncat şi oleacă de boia iute – să neutralizeze ipoteticile microorganisme născute între timp.
Cît s-au făcut fripturile, Cocu a adus o sticlă de rachiu tulbure,da’ bun şi-am tras o masă pe cinste,spre mirarea tînărului (care a fugit pe uliţi strigînd, între două chicote isterice,”ăia mănîncă fripturi stricate!”…).
A doua pătăranie avu loc prin 94, într-o localitate cu un nume la fel de puţin celebru – Zorleni(lîngă Bîrlad).Eram la festivalul umorului.Seara,domnul Strugaru( un fel de şef al ex-IAS-ului),invită participanţii la o masă cu de toate,inclusiv muzică(cîntînd şi el, celebra melo die italienească, Marina).Pe la ora 10 seara,Valentin Silvestru dădu, ca de-obicei,stingerea. Toţi se ridicară nemulţumiţi că se sparge cheful taman în toi,pentru a pleca cu autobuzul la Vaslui(unde erau cazaţi).Eu,fiindcă montam o piesă la teatrul „V.I.Popa” , stăteam la hotelul din Bîrlad,aşa că am mai rămas cu fo’ trei orăşeni,să ne terminăm paharele.La doar cinci minute după plecarea grosului invitaţilor, a apărut o fătucă cu o tavă plină de cafele.S-a uitat în jur şi a întrebat, plîngăcios: „Da’ unde-s oaspeţii?!”.I s-a spus.”Şi eu ce fac cu cafelele?”.”Lasă-le aici,dragă!”- i-am răspuns.După o minimă codeală, s-a supus.
În jumătate de oră, le terminasem, de unul singur(ceilalţi afirmînd că seara nu se bea
cafea).Erau fix…douăzecişiopt!
Al treilea record personal, cel cu epiderma porcină, e deja mediatizat( a apărut,în 95 şi în Evenimentul zilei şi în Magazin).Recent s-a scris despre el şi-n ziarul Naţional. Oricum, reamintesc că-s şi campion mondial la mîncat şorici(un metru jumătate pătrat, în şase ore), victorie stabilită, cu cinci martori(unul din ei,artistul Gheorghe Urschi),pe teritoriul Republicii Moldova(localitatea Cantemir).
Într-o lume sufocată de întreceri sobre, mai comit şi io diversiuni scuzabile.Fii şi tu vesel, cititorule,că asta-i singura salvare de moment!…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu