Băi fraţilor, mă dusei într-o seară în vizită la nişte prieteni mai tineri, oameni bine situaţi, cu ştaif, cu avere, cu conversaţii civilizate, situaţi în cartier rezidenţial, care mă invitară să sărbătorim mutarea lor în casă exagerat de nouă. Ei bine, îmi făcui probleme – adicătelea, ce să duc să nu par nici calic(cum sunt!),nici snob(cum aş putea fi catalogat!).
Luai şi io un filtru de cafea ultimul răgnet, nişte flori de mătase(că ţin mult şi nu-s kitsch, ca alea de plastic) şi un volum de Ananie Gagniuc (că e la fel de mare precum Hemingway, dar nu atît de prăfuit ca acela), cu autograful autorelui (de la Gagniuc aveam zece, fiindcă de cîte ori mă vedea, fiind machit,îmi mai oferea o dată cartea!).
Fui bine primit, deşi cu o oarecare răceală. Nimeni nu se uita urît la mine, dar o oarecare distanţă simţeam – cu acel al şaptelea simţ pe care doar artiştii, oricît de necunoscuţi îs ei, îl au! Am înţeles, după circa o oră de conversaţie împotmolită-n termeni criptici, de un de pornea malentendu-ul! ERAM PREA VECHI!(vorba lui Caragiale).Un ins banal,cu ocupaţii banale, de care plaiul mioritic e sastisit….
Stăpînul casei se recomandă Brand Product Sales Manager, iar distinsa sa soţie ocupa postul(atît de rîvnit de mioritice) de Merchandiser! Naşul lor era cunoscut ca destoinic Key Account Manager,iar naşa îl privea de sus, fiind o teribilă Brand Product Marketing Manager!…
Mai erau nişte colegi de firmă ai gazdelor, despre care am înţeles că se ocupau cu trebi tradiţionale – ori băştinaş Customer Service Manager, sau neaoş Logistics Manager…Un vecin care a sosit mai tîrziu – pierzînd antreul minunat, cu somon afumat şi caviar rouge – şi-a cerut scuze, dar meseria,deh!( am aflat că se prezenta, peste tot, Maintenance Manager!) . Ce să-i faci?Nu e simplu să fii Maintenance Manager!Un nepot de-al meu, după doar două săptămîni de maintenanceat managearial, s-a dus la oi!( salariu mic, dar aer curat şi complexe, ioc!).
Pe la miezul nopţii, era să aţipesc de plictiseală! Noroc că un Financial Reporting s-a încăierat cu un tupeist Credit Controller, de la o tipă ţapănă cu aer de Researcher Human Resources!…Ce-am mai rîs de un Public Relations Officer ce s-a băgat anapoda între ei şi a luat un pumn în gură de la un Site Facilities Manager, care credea că e vorba de nevastă-sa (Car Fleet Manager la o firmă turcă aflată în pragul falimentului).
Seara s-a sfîrşit cu bine. Deşi nu epatam prin funcţii, ori competenţă treimiistă, mi s-a echivalat bruma de cultură, cu gradul – deloc neglijabil! – de Personnel Development Manager!( adică, un fel de şef de cadre care se ocupă cu reciclarea specialiştilor inutili pieţei de muncă interne).
Ce vă miraţi?! Japonezii nu-nvaţă şi la 70 de ani?…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu