O ţară în papuci

Suntem un popor de oameni care iubesc tihna.Care au tabieturi,care îşi doresc să se sim - tă bine,seara, după ce vin acasă de la lucru,cu un şpriţ în faţă şi seminţe de bostan,lîngă tele -vizor,în mijlocul familiei.Erau vremuri cînd bărbatul – capul familiei şi unicul ei sponsor – nici nu se apleca să se descheie la pantofi :treaba asta o onora pe soaţă, în timp ce soacra fugea să înfierbînte ciorba, iar băiatul cel mare dispărea în beci, după murături şi rachiu.La fereas -tră rîdeau muşcatele,ascunse după un voal(de nailon) cu franjuri,se citea gazeta, mai venea un cumnat la o tablă şi seara se depăna molcom, într-o patriarhală mulţumire generală…
Azi vremurile-s agitate : nu mai există genul acesta de tabiet – decît în rarele cazuri de stabilitate de pe la mahalalele micilor tîrguri ;stressul ne omoară cu zile, relaţiile inter familiale nu mai au dulceaţa d’anţărţ,chinuitoarea problemă financiară sabotează tihna atît de dragă românului, în secolele trecute.
Şi totuşi, un detaliu vestimentar ne face,adesea, să tresărim a încîntare, cînd trecem pe lîngă anumiţi concetăţeni :o anumită candoare a lor ne stîrneşte invidia; un fel nonşalant de-a se purta,ne face nostalgici…Da,aţi înţeles şi din titlu, e vorba de cei care,sfidînd treimiis –mul, umblă,şi azi, peste tot,dezinvolt,nonconformist deja,ÎN PAPUCI!
Treci pe lîngă un spital :uniforma pacientului(tradiţionala pijama în dungi),este com –pletată de celebrul tîrşiit al papucilor (de vinilin) pe trotuar.Demn,mîndru de cum arată, bol –navul se plimbă pe Copou cu mîinile la spate,convins că trecătorii îi admiră mersul agale şi costumaţia interesantă.Aş putea spune că uniforma,plus încălţămintea elegantă, acordă un fel de imunitate pacientului-pieton,aşa cum funcţia de senator,spre exemplu, ocroteşte politi --cianul ales de prostime.
Mergi la un restaurant : priveşti cu admiraţie sandalele decupate ale ospătăriţei şi nu te mai miră degajarea cu care le tîrşie.La mare, încă n-a dispărut figura omului muncii venit acolo prin sindicat, care ţine în mînă o minge de apă şi-şi freacă de asfalt şlapii maronii de plastic turnat,împecabil asortaţi la un pantalon de la costumul gris, în dungi fine,şi la maieul de bumbac fără mîneci,cu cîteva găurele pe ici, pe acolo…
Intri într-o unitate CEC şi constaţi cu mulţumire că şi funcţionarele de-aici(ba chiar şi şeful lor,îmbrăcat la costum şi cravată!) se simt bine-n papuci!Să nu mai vorbim de elitele feminine care vin la petreceri cu papucii-n poşetă şi, pe la miezul nopţii, cînd masculii-s deja pe pilot automat,dau jos sărăciile alea din lac, cu toc de 10 cm. ,şi-şi pun,răsuflînd feri cite,credincioşii pepuci de casă,emblema sănătăţii mentalităţii lor…Da’ ce, conştiincioşii călă tori de la vagonul-cuşetă (rari,ce-i drept!)care , înainte de culcare,se îndreaptă senini către toaletă în… aceeaşi încălţare!(uitînd că WC-urile noastre din tren nu-s precum cele din Elveţia!),nu-s nostimi?!
Culmea, acum cîţiva ani am cunoscut chiar o secretară de director de teatru(şi nu un teatru oarecare!) care purta,cu rară distincţie, peste tot prin instituţie, papucei cu blăniţă sintetică şi pampon de lînă!S-o fi văzut cînd răspundea la telefon şi afla că directorul insti tuţiei era căutat de însăşi Tamara Dobrin : papucii doamnei, evident, completau taiorul sobru şi personalitatea machitoarei ex-ministre adjuncte(bănuite la capătul firului)

Şi în fond,parcă viaţa nu merge înainte,tot în papuci?!…