Despre neamuri proaste

Avem, uneori, senzaţia că mai suntem înainte de ’89 şi că realităţile ceauşiste-s durabile, oricum, longevive, supravieţuind epocii post.
De aceea, pesemne, mai există oamenii ce se aşează cuminţi, la coadă, de teamă să nu-i caftească miliţianul, ori să-i urce-n dubă securistul. Miliţianul şi securistul au dispărut, oricum, nu se mai numesc aşa: prostovanul însă, tot acela e…
Lîngă mine, spre exemplu, e o loterie : de marţi, pînă sîmbătă, intră un om la un sfert de oră. Duminica însă, invariabil, se face coadă. De ce să iei un bilet 6/49 liniştit, relaxat, cînd poţi să te-nghesui, să stai cu spaima-n gît că la ora 13,30 închide şi mai sunt zece înainte!…Mai şi glu meşti cu vînzătoarea („dau o şampanie! Hă-hă!”/”să dea Dumnezeu, că dai şi trei, hă-hă!”), mai şi comentezi cu un alt cumpărător(„dă-le dracu’, că-s trucate, numai ei să ia, nu le mai ajunge de îmbuibaţi!”) ş.a.m.d.
Aceeaşi stare de bizarerie comportamentală la Billa : intri cu căruciorul să cumperi cîte ceva ; dar pe cam toate culoarele, circulaţia-i îngreunată fie de angajaţii magazinului – care completează rafturile taman cînd vrei tu să iei pui sau vin de pe ele, fie de ceilalţi clienţi care, au obiceiul să se oprească, discutînd unii cu alţii; tu strigi „pardon”, „permiteţi să trec!” etc., şi tot ei se uită urît, adicătelea de ce-i deranjezi, că discută despre gută…
Nu e mai simplu pe stradă: şi nu numai din cauza cerşetorilor care-s mulţi şi insistenţi( şi pe care poliţia-i lasă întotdeauna-n pace, nu-nţeleg de ce), ci şi a celor care te opresc ori să te-ntrebe cît e ceasul, ori să-ţi ceară un foc! Şi doar un ceas e, la orice gheretă, 7 lei - unul chinezesc, iar un chibrit – numai 20 de bani!…
De asemenea, groaznicul obicei de-a mînca în spaţii închise, în care nu eşti singur( trenuri, microbuze, săli de aşteptare, săli de cinema etc.)! Nu o poţi face în aer liber – înainte, ori după? Pesemne, n-ar avea farmec; sau n-ar vedea colegii de activitate că tu ai cîrnaţi usturoiaţi şi ei, nu,’rar mămicuţa lor a Nichipercei!
O altă mitocănie, trăită recent la hotel Europa din Vaslui :am fost cazat aici două nopţi, ca membru-n juriul unui festival de umor. Hotelul arăta bine, avea duş, telefon, televizor, frigider…Iar pe uşa frigiderului, lipit un anunţ :”Mini-barul nu intră-n preţul camerei! Deci, băuturile costă…atîta şi atîta”. Buuunn! E civilizat să ai ceva de băut în cameră, şi e normal să plăteşti ce bei.
Anormal e că dimineaţa, cînd am plecat, la ora 6 dimineaţa, spre alt festival, deşi mă grăbeam, nu am fost lăsat să părăsesc locaţia :”Mar’şicaaaa!!!” – a strigat recepţionera. Ma ricica ştia lecţia : a apărut nu se ştie de unde, a urcat scările voiniceşte, şi numai după ce a sunat la recepţie, să confirme că nu am băut nimic din bar fără să plătesc, am fost lăsat să părăsesc Vasluiul…Domne’, dacă nu ai încredere în clienţi, nu te obligă nimeni să le laşi la dispoziţie un mini-bar! Mai bine o chemi la telefon pe Mar’şica şi vinde ea bere, whisky, apă, cafea etc.,nu?!
Să nu mai vorbesc de nesimţiţii care nu-şi închid telefoanele mobile : sau, măcar să le pună pe vibrato! Te duci la teatru, la o şedinţă, la o conferinţă a unei personalităţi şi „Bing-bang-buuuum!”, începe un acord de tarantelă, chinuitor , strident şi dat la maximum – doar fiecare din noi a trăit momentul acesta penibil, cel puţin de treizeci-patruzeci de ori, în încă scurta viaţă a celularelor!
Poate-s prea pretenţios; sau poate doar normal. Hotărîţi dvs...