Răzbunarea Morţii (1)

Scena,culisele,sunt prin definiţie,misterioase.Câte filme celebre,câte cărţi de succes nu şi-au plasat acţiunea sub lumina reflectoarelor,în trape necunoscute,prin poduri de teatru înt unecoase!Şi câţi histrioni nu şi-au găsit moartea pe scenă,ori în imediata ei apropiere,având tristul privilegiu de-a sfârşi de două ori,la scurtă vreme ; prima lor moarte,cea de pe sce nă,fiind un fel de repetiţie a celeilalte… Scriam nu de mult,despre piesa blestemată a lui Shakespeare,Macbeth. Dar nu cum va însăşi meseria de actor este blestemată?Mulţi istorici au observat,ca o coincidenţă stranie : cei care joacă pe scenă moartea,de mai multe ori,o perioadă lungă de timp,nu au un sfârşit li niştit.Celebra prezicere ”ăsta n-o să moară în patul lui!”,aplicabilă în general, criminalilor,se pare că rămâne valabilă şi pentru comedieni. Să ne reamintim spre exemplu ,de Moliere : în ziua celei de-a patra reprezentaţii a Bolnavului închipuit,se simte foarte rău ;cu toate acestea,urcă pe scenă.În timpul spectaco lului, are un spasm cumplit ;termină reprezentaţia cu greu,şi,acasă,cere o bucăţică de parme zan;abia gustă,tuşeşte,scuipă sânge,vrea să se facă lumină şi moare,într-o baltă de sânge.I se refuză slujba de îmormântare ;după intervenţia tardivă a regelui,arhepiscopul aprobă înhuma rea.Dar cu condiţia să se facă noaptea,fără popă,fără zarvă,fără martori… Aşa se sfârşea, la numai 50 de ani, unul dintre cei mai mari,dramaturgi şi actori ai lumii,batjocoritor al doctorilor,al clerului şi-al Morţii… Dar marea Isadora Duncan,care a pierit,în plină glorie,ştrangulându-se cu eşarfa pe ca re o purta la gât,în timp ce conducea automobilul?Dar Chaplin,care -ce-i drept –a apucat o vârstă venerabilă,şi s-a trezit după moarte deshumat şi furat cu coşciug cu tot?Max Linder,c omicul seducător,mereu zâmbitor,nu sfârşeşte,automutilându-se în timpul unei crize de de menţă,la o vârstă încă tânără? Sau colegii Stan(Laurel) şi Oliver Hardy,Leonard,prinţul operetei,răpus de boală la nu mai 42 de ani, marele tenor Traian Grozăvescu,împuşcat de soţia sa la numai 27 de ani,pe pe ronul gării din Viena,Soare Z.Soare,mare om de teatru al perioadei interbelice,ucis de hitle rişti în timp ce se plimba cu maşina lui decapotabilă,Ştefan Ciubotăraşu-mort în timpul filmă rilor,într-un sat din Argeş,Eugenia Dragomirescu-sinucigaşă la numai treizeci de ani,George Vraca,marele nostru interpret al lui Vlaicu şi Richard,ieşind din scenă pentru a se injecta cu morfină şi mort, imediat după terminarea reprezentaţiei,Teofil Vâlcu-dispărut înainte de vre me,orb,Florica Demion interpreta Ziţei (din filmul lui Jean Georgescu O Noapte furtunoasă)-otrăvită cu ciuperci,Vasile Niţulescu-pierzându-şi vocea în plină forţă creatoa re,George Calboreanu,cel mai mare Ştefan cel Mare,stingându-se în uitare la azilul de bă trâni,Tudorel Popa,Paganelul copilăriei noastre,aruncându-se pe fereastră în urma unei crize alcoolice,popularul Amza Pellea-se pare,iradiat,Constantin Rauţchi,distrus de solitudine şi ina niţie,Constantin Tănase,dispărut în urma bătăilor din beciurile poliţiei bolşevice,Emanoil Petruţ,stins în singurătate şi alcool…Şi lista este lungă, lungă,dovedind că moartea nu tre buie batjocorită pe scenă,dacă nu vrei să te batjocorească, la rându-i.Dar cum poţi să ţii sea ma de acest sfat prudent,când arta implică nolens/volens,sfidarea tuturor avertis mentelor?!… Cunosc câte ceva despre toţi acesti(şi despre mulţi alţii) fie din citite,fie din auzite.Dar poate că n-ar fi lipsit de interes să vă vorbesc despre câţiva dispăruţi din lumea teatrului pe care,în peregrinările mele prin ţară ,am avut şansa să-i cunosc direct.Chiar dacă nu au beneficiat de celebritate,nu au avut parte nici ei de un final banal. .. Voi începe cu Mircea Ipate Mareş,unul dintre cei mai interesanţi oamenii pe care i-am cunoscut.Începuse cariera fulminant.Urma să ajungă celebru.La numai 20 de ani era deja pre parator la Institutul de Teatru din Bucureşti şi se bucura de prietenia celor mai importanţi oa meni ai epocii.Studia astrologia şi magia albă.Făcea horoscopul prietenilor şi duşmanilor.Cu exactitate(de altfel, era nepotul lui Armand Constantinescu, autorul celebrei cărţi”Cer şi destin”-interzisă de comunişti). Şi brusc, declinul :închis pentru mai multă vreme,când este eliberat, colindă teatrele de provincie.Când merge în Bucureşti e consultat de prieteni în privinţa finalului lor ;e pus în situaţii delicate.”Se scapă” uneori şi atrage atenţia a supra unor finaluri apropiate-Labiş,Lucia Sturdza Bulandra,Camil Petrescu. I se stabileşte domiciliul forţat în diferite orăşe le îndepărtate de Capitală,unde joacă roluri importante,bine primite la critică.La nici 50 de ani e pensionat medical : ciroză.Moare în Bucureşti,devreme. E momentul să fac două dezvăluiri, pe care acest foarte interesant intelectual mi le-a încredinţat în timpul vieţii.Mai întâi ,trebuie să mărturisesc că pe vremea aceea(anii’70-80),pe piaţa noastră nu existau cărţi de parapsiholgie,metafizică,ocultism etc.”Life After Life”circula (ca şi”Cer şi Destin”)în regim samizdat.Deci, ca şi horoscoapele,destănuirile de acest fel te făceau să asculţi cu teamă şi maximă curiozitate.Întrebându-l pe Mircea Ipate Mareş cum de-a murit Nicolae Labiş(cu care era prieten),mi-a spus:”I-am văzut aura : nu era luminoasă ca la omul viu;era neagră.Ştiam că nu mai are zile.Peste câteva ore, am avut însă confirmarea :accident de tramvai…”(scena ne aminteşte începutul Maestrului şi Margareta!). Iar despre Lucia Sturdza Bulandra,pe care a zărit-o trecând doar prin Cişmi giu,a aflat că va dispărea deoarece a văzut o aripă fîlfâindu-i pe lângă pălăria demo dat/elegantă. Nu l-am putut contrazice doarece nu era un mitoman;cu atât mai puţin un şarlatan. Dar cea mai cumplită taină pe care mi-a încredinţat-o acest misterios om de cultură vizează sfârşitul marelui scriitor şi om teatru Camil Petrescu - la care a stat o vreme,în gazdă.Nu am mai găsit această precizare, în nici una dintre cărţile dedicate auto rului”Patului lui Procust”;dezvăluirea este cutremurătoare!(Florica Ichim neagă informaţia,dar mai ştii?!) : Mircea Ipate Mariş susţine că ilustrul Camil a sfârşit…ucis de so ţia sa Eugenia Marian(care era o femeie frumoasă,deşi nu foarte talentată). Mi-a spus că în ul timele săptămâni, scriitorul era dependent de un aparat de oxigen;ei bine,zice dispă rutul,marele intelectual a murit cerând tubul pe care soţia sa a refuzat să il mai dea!…Ba chiar mi-a spus că a auzit şi ultimele sale cuvinte:”Crime…crime…crime!Pest e tot numai crime!” Dacă mărturia este exactă,ori nu,n-o pot ştii decât cei trei participanţi la această tristă împrejurare.Şi,din păcate,mesajele de dincolo de Styx încă nu ştim să le descifrăm…