Tudor Octavian, foiletonistul meu preferat, cam de cincisprezece ani încoace, scrie un articol intitulat Mîncarea numită mîncărică. Care-ar fi diferenţa? O mîncărică se încropeşte oricînd, oricum, chiar şi cu frigiderul gol...Chiar şi fără talent culinar.
Dar nu despre asta vreau să discutăm, azi : ci despre importanţa diminutivului în prezentarea mesei. Una e să-i zici invitatului „doriţi porc?”, şi alta „am pregătit o fripturică de purcel, mmmm!!!!”. Una e să propui o gustare cu mezel, şi alta „ un platouaş cu sălămior, olecuţă de măslinuţe, nişte cîrnăciori de se topesc în gură, ficăţei (ficăciori), brînzică cu chimen, roşioare, cep’şoară, pepenaşi” etc.
Şi la diminutivele de mîncăruri ( tocăniţa de gulioare, spre exemplu ; ori mîncărica de ardeiaşi de post ; sau vărzucă cu roşii şi ciuşcă , musacaua de cartofiori etc.) evident, vom folosi diminutive de băuturi : o ţuiculiţă bună, naturală ; un vinişor de la socru, făcut numai pentru el ; o bericică rece, cu guleraş înspumat ş.a.m.d. La finalul mesei, o cafeluţă gingirlie – spurcată cu olecuţă de coniecel - devine obligatorie, nu?!...
Cu toate astea, am observat că felurile nobile de mîncare, nu acceptă diminutiv : sparanghelul, regele legumelor, nu poate fi alintat sparangheluş, spre exemplu ; conopida; anghinarea ; sau caviarul ; nisetrul, ori Roquefortul ; cataiful sau profiterolul; în fine, şampania, ginul, absintul, calvadosul etc.
¤
Că tot am pomenit aici profiterolul : ştiţi ce-au descoperit olandezii & italienii? Că ma joritatea oamenilor, cînd consumă îngheţată, încep să ...zîmbească fericiţi. Hm...
Comparîndu-se cu cei care muşcă dintr-un măr, ori beau un iart, primii arată că-s fericiţi. Te cred!
Nici un copil nu va zîmbi cînd i se îndeasă cu forţa, în guriţă, supiţă de legume pasate cu pîinică ; da’ ia dă-i tort de îngheţată, să vezi ce zîmbet de satisfacţie îşi lăţeşte pe fe ţişoară...(ptiu, rămăsei cu obsesia diminutivului!). Nici un bărbat însurat nu va arăta extazul în faţa unei farfurii cu ciorbă de lobodă ; da’ ia zi-i ceva de un parfe de alune!
Iubesc desertul scos din congelator ; dar vreau să vă reamintesc că viciul meu declarat rămîne...şoriciul de porc, jupuit proaspăt, de pe animalul încă netranşat, de Ignat. Punct.
¤
Şi-n încheiere, de mult vreau să-mi exprim disperarea, în urma unei rubrici pe care-o întîlnesc într-un ziar central : din ea, rezultă că nu avem voie să mîncăm nimic şi nici să bem licorile de pe piaţă. Un domn specialist, sadic, nimiceşte tot ce-i pică în mînă ( o excepţie am întîlnit într-un an şi jumătate : iaurtul Activia). Toate produsele au E-uri, sare, chimicale, ori etichete incomplete. Mai toate sunt interzise copiilor, bătrînilor, obezilor, cardiacilor, diabeticilor ş.a.m.d.
Culmea, într-una din zile citii, negru/alb : „Brînza care fură... calciul!”. Şi nu era o făcătură oarecare, ci ditamai fromajul Hochland, la care se face mereu reclamă, la televizor. Dacă şi brînza a ajuns să ne distrugă calciul, în ce să mai credem?
Am mai zis-o : rămîne soluţia uimitor de simplă salată verde & apă plată. Da’ asta-i viaţă?
Apropos : n-aveţi o sforicică şi-o bucăţică de săpunel?!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu