Un caz şi mai cumplit de „exit” am văzut la Timişoara.Un,tânăr actor cu care am colaborat nu o dată – Victor Lache – s-a”dus din scenă” într-un mod grotesc,crud,aberant.
Îl cunoşteam bine:era un tip cu structură atletică,cu nervii tari,cu o constituţie perfec tă;iubea viaţa şi întârziam împreună,nu o dată,acasă la el,la grătar şi la un butoiaş de be re.Avea 36 de ani şi o prietenă simpatică,care plecase în Germania ;şi el era în aşteptarea vizei lui de plecare definitivă(unul din părinţi era german);îşi pierdea ,pînă atunci,vremea, la şuete agreabile.Până într-o seară nenorocită când,nimeni nu poate şti cum,s-a petrecut dezastrul:Victor s-a dus la gară,a urmărit liniile să vadă pe care circulă trenuri,a pus capul pe calea ferată,a ‚întors capul spre locomotiva care nu mai putea opri şi…Capul i-a fost găsit la zece metri de trup.
Moartea,pesemne,se răzbună pe cei care nu o ia în serios şi-o batjocoresc pe scenă;”Sfârşind”pe scândură,seară de seară,nu sfârşeşti în pat, ca laicul;sau o faci prea de vreme;ori în chip zbuciumat,neverosimil,neaşteptat,înjositor.Sunt oamenii care părăsesc acest tărâm cu zâmbetul pe buze,îmbrăcaţi curat,cu o lumânare la căpătăi,împărtăşiţi,conduşi din priviri de o familie îndurerată.Comedienii rar a avut parte de un asemenea final.Dacă scena e o viaţă, şi viaţa e o scenă…
Nu vreau să vă mai vorbesc despre mulţi actori necunoscuţi celor ce nu trăiesc în lumea noastră blestemată.Trec sumar peste sinuciderea Egeniei Dragomirescu (partenera lui Ogăşanu în fulminantul Nu sunt turnul Eiffel de la Piatra,Vidra de la Naţional,),sau a lui Costel Nedelcu – actorul căruia Purcărete,la absolvire,i -a încredinţat Propişcin – Jurnalul unui nebun(primul şi ultimul său rol);trec peste prăbuşirea în prăpastie a lui Sandu Simionică ,de la Timişoara sau a familiei Petrache – actori la Arad.Nu mai insist nici asupra unei frumoase actriţe de pe scena Armatei bucureştene,care a ars în desuurile de nailon, carbonizate.Vă mai dau un ultim exemplu:Cazimir Tănase,un actor sătmărean care,la bătrâneţe,făcuse câteva roluri apreciate în film, a murit chiar în timpul reprezentaţiei cu piesa lui Sorescu A TREIA ŢEAPĂ.Colegii de scenă au fost siliţi să joace până la capăt fără nea Cazimir,catre a fost luat de salvare din culise.Târziu după ce s-au demachiat,au pornit spre morgă să-şi ia rămas bun de la colegul de suferinţă.
Ei bine, medicii nu aveau habar de vreun actor adus seara la ei.”Doar un cerşetor nenorocit avem acum în beci!” – a explicat unul dintre ei.Şi,brusc artiştii au lăcrimat:căci minunatul lor coleg murise… în hainele unui cerşetor din piesă;
Să fie chiar ineluctabilă această etichetă ”vagabondescă” în cazul omului de teatru?Dacă ne amintim de Moliere,de Vraca,dacă nu uităm pe marele Cehov s-a întors în patrie mort,într-un vagon pe care scria ”stridii proaspete”;la fel,Caragiale a fost adus în Bucureşti într-un vagon de marfă,actele de transport ale sicriului rătăcindu-se în Austria!,se pare că da. Soarta ironicului ,provoacă ironia soartei…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu