O lume (care a fost) nebună,nebună …

Am mai vorbit despre Restaurantul Scriitorilor din Bucureşti (Calea Victoriei).Dar nu se poate epuiza aşa uşor radiografia unei lumi care avea şi boemie,şi nebunie,şi bani(!),şi o anumită temeritate!Azi,când ideea de breaslă scriitoricească este din ce în ce mai abstractă,amintirile ne supredimen sionează,se sabotează parcă reciproc…Şi cer notate,spre ordonare.
Nu pot uita celebra grevă din cârciumă care căpătase un aspect politic prin 1972 – 1973,a celor patru scriitori excluşi imediat din Uniune: Ion Guga,Gabriel Iuga,Grişa Gherghei şi Matei Gavril.Acestia,într-o seară în restaurant,au contestat conducerea Uniunii,conducerea restaurantului şi se pare,conducerea ţării.Fapt imposibil de muşamalizat într-o încăpere în care se aflau permanent cel puţin doi informatori ai colonelului Iancu-directorul Fondului Literar (funcţie în care se află şi azi datorită…disidentului Mircea Dinescu –care a declarat că fără Traian Iancu Uniunea decade).Traian Iancu a informat conducerea Uniunii şi securitatea;s-a făcut o şedinţă a făptaşilor li s-a interzis nu doar calitatea de membri ai Uniunii ci ,ce era mai grav pentru ei,aceea de consumatori!Dar la noi cum toate minunile ţin trei zile,peste fix un an toţi patru erau fix la aceleaşi mese,iertaţi de „generoşii” câini de pază ai restaurantului…
Seara pe la ora 19,colonelul Traian Iancu îşi făcea rondul prin cârciumi şi punea la punct beţivanii,ori ameninţa recalcitranţii cu retragerea permiselor de intrare.Era flancat de un slăbănog cu urechi de Nosferatu (Udrişte) şi de un evreu miop şi cu burtă (Shapira).Ospătar-şef era doamna Candrea,care era suprapon derată şi gâfâia uşor când vorbea.Acu’ la drept vorbind,le era greu acestor angajaţi să facă faţă potopului de insulte,ironii,înjurii nereproductibile care porneau de la ei spre mese…Ia rîn zilele de plată ale Fondului(care erau,ca şi acum odată pe lună,Joia) localul era plin consumaţia era mare şi,cei mai puţin norocoşi(care nu luaseră banii) se „lipeau” la mesele celor remuneraţi.
Dar,pe lângă onorarii (banii cuveniţi pentru editare sau reprezentare pe scenă) la Fond se mai dădeau bani(căci atunci erau!) sub trei forme mascat/milostive : 1) împrumuturi care în cea mai mare parte a lor nu se restituiau niciodată; 2) ajutoare de boală - care erau oferite, 75 % din ele scriitorilor sănătoşi ; 3) documentări – care erau băute imediat de cei care nu aveau de gând să se documenteze! Era un război amuzant între cuplul Iancu/Butuşină (contabilul şef al Uniunii) şi restul breslei:care reuşeşte să păcălească mai bine cerberii financiari. Era greu să obţii un ban de la ei (excepţie făcând prietenii celor doi,sau oamenii cu funcţii importante în Uniune).
Eram de faţă odată când Fănuş Neagu voia un împrumut de numai 100.000 de lei (cam vreo 60 de salarii pe vremea aceea)şi nu i se aprobase decât unul de 50.000;popularul brăilean a venit cu o canistră de benzină şi a ameninţat că dă foc Uniunii dacă nu primeşte banii.Ştiindu-l imprevizibil,bieţii funcţionari au făcut pe dracu-n patru şi i-au îndeplinit dorinţa…(vă daţi seama cum ar reacţiona directorul Naţionalului dacă un subaltern i-ar face o asemenea cerere!Dar,”quod licet iovis…”).
Singurul care a reu să înşele vigilenţa lui Iancu în mod flagrant (ambii o povestesc şi acum,cu sentimente opuse) este poetul Vasile Andronache – pe care-l mai vezi azi pe la Casa Scriitorilor,întâmplarea merită povestită:Andronache ceruse un ajutor de 1000 de lei,prin’75 Iancu îi aprobase doar 300.Furios poetul a intrat în birou la director,trântind uşa,a ţipat,a făcut o criză şi a rupt hârtia pe care nea Traian pusese apostila.A ieşit indignat.Cam peste o oră Andronache a reintrat în biroul colonelului,spăşit şi a cerut o nouă aprobare de 500 de lei.După care Vasile s-a dus la casierie şi-a ridicat…800 de lei(căci nu rupsese hârtia cu aprobarea anterioară,ci o hârtie goală!).
Dar asta a fost o excepţie.De regulă,se obţineau greu banii,dacă nu erai solvabil…
Alteori,ca să obţii un împrumut ţi se cerea dovada că vei avea din ce să-l înapoiezi.Atunci se petreceau alte fapte nostime:anumiţi condeleri,care aveau prieteni prin edituri,se rugau la redactorii de acolo(sau chiar de director)să le treacă în planul editorial câte un titlu,”nu pentru al publica,neapărat,ci pentru a arăta planul la contabilitate şi a obţin un împrumut în contul cărţii înscrisă în plan”!Astfel multe sume nu au mai fost recuperate nici în ziua de azi!…Ori,mulţi mureau sau plecau în altă ţară,şi devenea şi mai greu pentru fond să recupereze suma.Ştiu chiar cazul unui dramaturg obscur căruia ia apărut o carte post-mortem.Redactorul ei mi-a şoptit că volumul nu a fost publicat doar pentru a-şi putea recupera Uniunea banii,pe care-i datora defunctul…
Nicuţă Tănase mi-a povestit o altă întâmplare ciudată:pe vremea când Fondul Literar era pe:Kisseleff,luase banii pe o carte 30.000 de lei (30 de salarii atunci!).S-a dus cu geanta burduşită de sute( pe atunci era hârtia cea mai mare) la rstaurantul „Doina”,aproape de clădirea Uniunii.Era vară.S-a aşezat la o masă şi a comandat omul tot ce-a vrut căci „era în bani”.La un moment dat s-a apropiat de masa lui din grădină acelaşi Fănuş Neagu.A privit cu scârbă geanta pântecoasă şi-a strigat: „Bă tu ai ajuns să iei bani pe prostiile pe care le publici?!Tu trebuie să dai bani ca să fii publicat!Nu meriţi sutele din geantă!”Şi fără să clipească actualul director al Teatrului Naţional din Bucureşti a luat geanta cu banii şi-a vărsat-o în bazinul cu apă al”artezienii”localului.Când au văzut sute în aer şi pe suprafaţa apei,clienţii restaurantului,împreună cu ospătarii,au sărit în bazin,dornici să culeagă banii(repet,zece hârtii de-o sută însemnau pe atunci,o leafă!).Bietul Nicuţă ,s-a aruncat şi el în apă şi a mai reuşit să recuoereze cam un sfert din banii,pe care până la urmă,de necaz,i-a lăsat la grădina „Doina”,stând în continuare până a doua zi,spre seară,cu prietenii improvizaţi.
Boeme şi romantice vremuri!Parcă lipsite de griji.Mi-am amintit de Grişa Gherghei,cel exclus de conducerea Uniunii prin’73,recent,când,ducându-mă la un restaurant plăcut,la şosea,am constatat că el era patronul localului.Devenise sobru,exigent,exact,ca orice om de afaceri.Iar la un moment dat a refuzat să ne servească,deoarece un umorist şi-un pictor,care erau cu noi,vorbeau prea tare şi prea…fără perdea!El,exclus cândva din restaurantul scriitorilor,pentru…scandal!
Sic transit gloria …!